“Ziua Internaţională a Toleranţei” marcată de poliţiştii de prevenire prin întâlniri şi dialog cu elevi din trei unități școlare

În perioada 15 noiembrie – 19 noiembrie, ofiţeri din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii s-au întâlnit cu elevi din cadrul mai multor unităţi de învăţământ din municipiul Buzău pentru a purta discuţii despre importanţa toleranţei în convieţuirea socială şi despre măsuri pentru prevenirea bullyingului în colectivitate.

Poliţiştii au avut ca parteneri de discuţii elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 7, Şcoala Gimnazială nr. 11, Colegiul Economic, Liceul de Artă “Margareta Sterian”, fiind urmărită prezentarea rolului toleranţei în societate, având în vedere că în 1995 Organizaţia Naţiunilor Unite a ales că anual, în data de 16 noiembrie, să se serbeze „Ziua toleranţei”.

Prezentările pregătite au fost pretext de reflecţie, dar şi oportunitate de dialog deschis. Elevii au fost invitaţi să ridice probleme pe care le-au întâlnit în colectivitate, la care au luat parte sau pe care doar le-au observat, dar care au fost cu un impact suficient de mare cât să le afecteze starea emoţională. Tinerii s-au implicat activ în discuţii, având posibilitatea să formuleze întrebări poliţiştilor şi, împreună, să găsească soluţii şi modalităţi de preînâmpinare a unor situaţii similare pe viitor.

Pentru că pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă, poliţiştii au discutat cu aceştia despre modul în care pot fi gestionate situaţiile conflictuale şi despre influenţa anturajului.

Totodată, s-a discutat pe linia prevenirii adoptării comportamentului de bullying/cyberbullying prin prezentarea unor situaţii de risc prin care pot ajunge victime, precum şi prezentarea formelor comportamentului violent şi factori favorizanţi, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie.

Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au fost îndrumaţi să solicite ajutorul unui adult, pentru că cel mai important pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să acţionăm pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri, poliţiştilor pe care îi cunosc prin interacţiunea din mediul şcolar).

Poliţiştii au reamintit şi au subliniat că pentru a evita sau a anula efectele distructive ale intoleranţei, toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica astfel de situaţii  şi a interveni.

Discuţiile s-au finalizat prin câteva îndrumări adresate de poliţişti atât elevilor, cât şi cadrelor didactice/părinţilor pentru ca, împreună, să fim parte la o comunitate sigură şi echilibrată.

La activităţi au participat aproximativ 200 de elevi de de gimnaziu/liceu, dar şi cadre didactice îndrumătoare.

 

 RECOMANDĂRI PREVENTIVE

Ce trebuie să facă un copil care este agresat?

-să ignore comportamentul de agresare în fază iniţială;

-să se distanţeze de situaţia şi de locul respectiv;

-să reacţioneze într-o manieră fermă (învăţarea abilităţilor asertive);

-să se asigure de protecţie (solicitarea ajutorului).

De asemenea, părinţii sunt îndrumaţi :

-să abordeze cât de des au posibilitatea copilul prin discuţii deschise, în care să le câştige încrederea;

-să-i ofere credit copilului în discuţii;

-să acţioneze imediat în cazul în care constată că se află într-o situaţie de agresiune şi să apeleze la ajutor pentru a putea diminua/anula efectele unui comportament agresiv.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult