Zonele montane ale județului Buzău, sub atenționare cod galben de vânt și ninsori viscolite

Administrația Națională de Meteorologie anunță că începând de astăzi, de la ora 22:00, până miercuri, 24 octombrie, ora 22:00 intră în vigoare o atenționare cod galben pentru majoritatea județelor. Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului și ninsori viscolite, acestea fiind semnalate mai ales în zonele montane.

Sursa foto: ANM

La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. ,,La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp. În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării”, menționează ANM.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult