AS FC Buzău, primul meci oficial, în Crâng

de Stiri Buzau Media

 

AS Fotbal Club Buzău va întâlni, în primul meci de pe teren propriu din actualul sezon al Ligii 2 „Casa Pariurilor”, Universitatea Cluj. Partida este programată duminică, 8 august, de la ora 12.00 şi va fi televizată de Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport.

Intrarea generală este de 10 lei / persoană, iar suporterii pot achiziţiona bilete după cum urmează:

-online de pe… https://www.blt.ro/fc-buzau-universitatea-cluj.html

-Stadion (poartă Parcul Crâng), sâmbătă între orele 11.00 – 20.00 şi duminică, începând cu ora 8.00.

Conform legislației în vigoare, accesul pe stadioanele din România se face fie cu prezentarea adeverinţei de vaccinare, fie rezultatul negativ al unui test PCR, fie cu dovada trecerii prin COVID-19 în ultimele 180 de zile.

Clinica HEMOLAB vine în ajutorul celor care nu se regăsesc în situaţia de mai sus prin amenajarea unui punct de testare la stadionul “Gloria”. Preţul unui TEST RAPID este de 15 lei / persoană şi poate fi făcut duminică începând cu ora 10.30.

 

În atenţia presei!

Vineri, 6 august, de la ora 10.30, AS FC Buzău organizează o conferinţă de presă la care vor participa antrenorul principal  Cristi Pustai şi jucătorul Cristian Ciobanu. Accesul jurnaliştilor se va face pe poarta principală din Strada Mareşal Averescu nr. 5 (intrare vestiare). Vă aşteptăm cu drag!

 

Acreditare presă

Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău deschide procesul de acreditare pentru jurnaliştii care doresc să participe la meciul amical de fotbal cu Universitatea Cluj.

Cei interesaţi pot trimite cererile de acreditare până sâmbătă, 7 august, ora 18.00, la adresa asfcbzpress@gmail.com, astfel: legitimaţia de serviciu în format digital care să conţină nume, prenume, instituţia media şi funcţia celui prezent la eveniment.

Acreditările vor fi NOMINALE. Orice solicitare trimisă ulterior acestei date NU va fi luată în considerare. Lista reprezentanţilor media acreditaţi pentru acest meci va fi anunţată sâmbătă, 7 august, după ora 20:00.

Accesul reprezentanţilor media la stadion este limitat şi va fi posibil NUMAI în condiţiile prevăzute în Ordinul comun MTS/MS nr. 310/708/2021 / din data de 18 mai 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 522 / 20 mai 2021, protocol validat de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

– Masa presei trebuie să aibă o capacitate de două ori mai mare decât numărul jurnaliştilor acreditaţi, pentru a se respecta astfel distanţa între aceştia. De exemplu, este permis accesul a maximum 20 de jurnalişti la masa presei, dacă aceasta are o capacitate de 40 de locuri.

– În zona de lucru media se va respecta distanţa de 1,5 metri între reprezentanţii mass media.

– Dispunerea celor 16 fotoreporteri care vor fi acreditaţi se va face astfel: câte 8 în spatele fiecărei porţi, cu locuri individualizate.

 

Toţi reprezentanţii presei care participă la meci trebuie să îndeplinească una dintre condiţiile:

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV- 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

Masca de protecţie este obligatorie pentru jurnalişti pe toată durata prezenţei acestora în stadion.

Știri despre: ,