Copiii cu vârsta până în 16 ani pot intra gratuit la meciul de handbal dintre SCM Gloria Buzău și SCM Râmnicu Vâlcea

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Facebook/ Hand-ball
Sursa foto: Facebook/ Hand-ball

Duminică, 5 ianuarie 2020, de la ora 11:00, echipa de handbal feminin SCM Gloria Buzău va întâlni formația SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci restant din etapa a X-a.

Biletele pot fi achiziționate de la următoarele case de bilete:
– Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” – sâmbătă (10.00 – 18.00) duminică (07:30 – 11:30)
– Ghișeul Relații Clienți sau Info Point-ul din incinta supermarketului Carrefour din Shopping City Buzău – 1 casă (deschisă, începând cu 31 decembrie 2019, între orele 10.00 – 22.00).
Clubul oferă bilete gratuite copiilor cu vârsta până în 16 ani. Locurile rezervate acestora vor fi în sectorul D, unde însoțitorul va plăti bilet întreg, iar copilul va primi loc lângă acesta.

Biletele pot fi procurate și online, începând cu data de 31 decembrie 2019, de la adresele: www.entertix.ro și www.myticket.ro.