fbpx

CSM Râmnicu Sărat și Metalul Buzău, egale într-un nou derby județean

Egal în derby-ul judeţean dintre Metalul Buzău şi CSM Rm. Sărat! O nouă întâlnire între cele două grupări buzoiene a avut loc, vineri după-amiază, pe stadionul din Rm Sărat, în etapa a 11-a, a doua a returului Ligii a 3-a de fotbal.

Dacă, până acum, de fiecare dată, în ultimele dispute directe, fie oficiale, fie amicale, victoria a revenit Metalului, 2-1 şi 2-0 în ultimele confruntări, de data aceasta râmnicenii au reuşit să nu plece cu mâna goală de pe teren. Aceasta, chiar dacă, după cum începuse, şi această partidă părea că va avea acelaşi deznodământ.

După numai două minute de la debutul partidei, Andrei Pavel a fost doborât în careu, iar abitrul a indicat punctul cu var. Tot golgeterul Metalului și-a asumat execuţia penalty-ului care a modificat tabela: 0-1. Tot de la 11 metri a venit şi replica râmnicenilor, după aproape o jumătate de oră. Tigoianu a fost faultat în celălalt careu, iar Ricardo Mihalache nu i-a dat nicio şansă lui Rareş Şerban: 1-1.

În continuare, a părut că remiza mulţumeşte ambele echipe, cu toate că, în teren, meciul a fost extrem de încins. Nouă cartonaşe galbene au fost arătate în total, iar fiecare echipă a terminat partida cu un jucător în minus. Metalul Buzău l-a pierdut pe Tudorică, în minutul 70, pentru ca, după doar zece minute, să iasă de pe teren şi Ionuţ Roman.

Scor final 1-1, Metalul aşteptând acum revanşa cu Sporting Lieşti, în timp ce Rm. Sărat se pregătește de „dubla” cu Dinamo Bacău: mâine, pe teren propriu, restanţa din tur, iar vineri, meciul din retur, acasă la băcăuani.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult