Debut în faţa propriilor suporteri: H.M. Buzău – CSM 2 Bucureşti, duminică, ora 16.00, la Sala Sporturilor

 

Până la urmă, Handbal Municipal a avut numai de cîştigat din amînarea meciului cu Ştiinţa Bucureşti, care ar fi trebuit să se dispute miercuri, în Capitală, în prima etapă a Diviziei A programată în noul an. Handbalistele buzoience au evitat astfel un adversar dificil la debutul în noul an, au cîştigat şi cîteva zile de pregătire şi, nu în ultimul rînd, vor avea ocazia să înceapă anul cu un meci relativ uşor, şi în faţa propriilor suporteri. Duminică după-amiază, de la ora 16.00, echipa buzoiană va întîlni la Sala Sporturilor echipa-satelit a campioanei României şi a Europei, CSM 2 Bucureşti. Partida contează pentru etapa a 11-a a campionatului şi găseşte cele două echipe vecine de clasament, Handbal Municipal, pe locul 3, cu 21 de puncte, iar CSM 2 Bucureşti, pe locul 4, cu 19 puncte. Intrarea la meci va fi liberă, iar formaţia buzoiană aşteaptă la Sală un număr cît mai mare de suporteri ca să o susţină în primul meci din 2017.

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult