Echipa României țintește la cât mai multe medalii, la Campionatul European de Rachetomodelism, de la Buzău

Câteva zile ne mai despart până la debutul efectiv al Campionatului European de Rachetomodele, una dintre cele mai importante competiții continentale de rachetomodele. Buzăul nu a fost ales întâmplător de Federația Română de Modelism pentru a găzdui acest eveniment sportiv. Mai întâi, pentru tradiţia în modelism pe care o are oraşul nostru și mai apoi datorită condiţiilor speciale pe care le oferă câmpul de lângă Gomoeşti, unde se va desfășura competiția. Organizatorii Campionatului European de Rachetomodelism și mai ales liderul echipei României, Lucian Şercăianu speră să obțină cât mai multe medalii la această competiție. Lotul țării noastre, întrunit la Buzău, este format în mare parte din buzoieni.

 

La Campionatul European de Rachetomodelism vor fi prezente 19 țări participante și peste 200 de sportivi în cadrul a două categorii de vârstă (seniori și juniori), respectiv 16 competiționale (S1B, S3A, S4A, S5C, S6A, S7, S8E/P, S9A pentru seniori; S1A, S3A, S4A, S5B, S6A, S7, S8D, S9A pentru juniori). Deschiderea oficială va fi făcută sâmbătă, de la ora 17:00, pe Calea Eroilor, iar festivitatea de închidere va fi gãzduită de Parcul Tineretului, pe 30 august. Această competiție va fi urmată anul viitor de Campionatul Mondial, care se va desfășura tot la Buzău, în luna august.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult