fbpx

Echipele buzoiene de fotbal, cu gândul la noul sezon

Deși abia au încheiat un sezon competițional dificil, oarecum atipic, din cauza pandemiei, echipele buzoiene de fotbal nu vor avea prea mult timp de odihnă.

Noua echipă de fotbal a Buzăului, care va lua locul actualei formații SCM Gloria, va debuta în eşalonul secund pe 31 iulie, în timp ce Metalul Buzău şi CSM Rm. Sărat vor porni în următorul sezon al Ligii a 3-a o lună mai târziu, pe 28 august. Deocamdată nu este deloc clar care va fi sistemul competiţional în cele două ligi. Mai sunt meciuri de disputat, de baraj, şi pentru al doilea, şi pentru al treilea eşalon. Ulterior sunt posibile eventuale renunţări ale unor echipe ori cereri de înscriere, astfel încât, pe moment, nu se poate ști o componenţă definitivă a seriilor pentru cele două ligi de fotbal.

În ceea ce privește Cupa României la fotbal, la Buzău, faza judeţeană a competiției este în plină desfăşurare, astfel încât Asociația Județeană de Fotbal va putea să o finalizeze pe 20 iulie, dată până la care trebuie să anunţe, fie câştigătoarea trofeului, fie o reprezentantă care întruneşte condiţiile de participare.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult