fbpx

Evoluții entuziasmante ale Marinei Baboi la Campionatul european de atletism Under 23

Noi evoluții spectaculoase a buzoiencei Marina Baboi, la Campionatul european Under 23, competiție găzduită de capitala Estoniei, Tallinn, între 8 și 11 iulie. La startul acestei întreceri s-au aliniat 1.180 de sportivi din 48 țări, România fiind reprezentată de 20 de atleți.

Lidera sprintului românesc, buzoiancă Marina Andreea Baboi, a luat startul la două probe de viteză 100 metri și 200 metri plat , având ca obiectiv calificarea în semifinalele competiției.

Eleva profesoarei Doina Voinea a intrat în focul competiției încă din dimineața primei zile, calificându-se în semifinalele probei de 100 metri, semifinale disputate în aceeași zi. Deși a alergat cel mai bun timp din carieră într-un concurs în afara țării, Marina nu a reușit pentru o diferența de 3 sutimi de secundă să prindă biletul pentru finală probei, clasâdu-se în final pe locul 12 din cele 40 de participante în aceasă probă.

Cea de a două zi a Campionatului european a adus cu sine începutul evoluțiilor superbe ale Marinei Baboi în proba de 200 metri! Mai întâi buzoianca a luat startul în calificările probei unde și-a alergat cel mai bun timp din carieră pe această distanță și, sosind pe poziția a 2-a în seria a doua a primei manșe, s-a calificat în semifinalele probei.

Aliniată la startul celei de a treia serii semifinale, vitezista buzoiană și-a spulberat recordul personal pe această distanță și cu o prestație senzațională a sosit din nou pe cea de-a două poziție. Disputată câteva ore mai târziu, finala a adus cu sine încă o evoluție remarcabilă a Marinei care pentru a treia oară în două zile și-a doborât recordul personal în proba de 200 metri și, cu timpul de 23,48 secunde, s-a clasat pe locul șapte.

Palmaresul Marinei Baboi numără acum evoluția în nu mai puțin de 9 semifinale europene și calificarea în 2 finale de campionat european.

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult