Fără cuvinte! Simona Halep a câștigat finala de la Roland Garros, după un meci de legendă

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:theguardian.com

 

Sursa foto:theguardian.com

Simona Halep, numărul 1 în clasamentul WTA  a câştigat finala turneului de Mare Slam de la Roland Garros. Românca a învins-o pe sportiva de origine americană, Sloane Stephens în trei seturi, cu scorul de: 3-6, 6-4, 6-1. ,,(…) A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Paris e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei. E un moment emoţionant să ţin acest discurs din postura de câştigătoare. Mi-am dorit ca acest titlu să vină aici, în Franţa. Vă mulţumesc tuturor”, a declarat Simona după ce și-a văzut visul împlinit. Simona Halep e prima jucătoare din România care câştigă un Grand Slam, după Virginia Ruzici, care s-a impus tot la Roland Garros, în 1978.