FOTO: Kinder Brăila și Victoria Tulcea, câștigătoarele celei de-a șaptea ediții a Trofeului „Buzăul Sportiv”

de Stiri Buzau Media

Kinder Brăila și Victoria Tulcea au fost cele două formații care au câștigat cele mai importante cupe în cadrul Trofeului „Buzăul Sportiv”, ediția a VII-a de iarnă, ROMÂNIA 100. Întrecerea a fost organizată de AS FC Galactic Buzău în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Consiliul Local Buzău, alături de Buzăul Sportiv, AJF Buzău, LPS Buzău, Palatul Copiiilor Buzău și CJ Buzău.

          Grupa de copii antrenată de Emil Nanu a reușit să obțină medaliile de aur în cadrul celei mai mari categorii de vârstă a competiției. Echipa din Tulcea s-a impus în finală cu 2 la 1 în fața formației Sport Club Municipal Gloria Buzău, după ce în fazele eliminatorii a mai trecut de Viitorul Buzău (scor 6-2, sferturi) și Zimbru Chișinău 2 (scor 3-2, semi-finale).  În cadrul acestei categorii de vârstă, tulceanul Andrei Grigoraș a fost declarat cel mai bun portar al întrecerii, în timp ce Mario Ioniță, de la Petrolul Ploiești și Kiril Șilcenko, de la Zimbru Chișinău 2 au primit titlul de „Cel mai tehnic jucător”, respectiv „Cel mai bun jucător”. Zimbru Chișinău 2 a ocupat ultima poziție pe podium, după ce a învins în finala mică Metalul Buzău, cu 3 la 0.

A doua câștigătoare a competiției a venit tot de lângă Dunăre. Kinder Brăila s-a impus cu 5 la 0 în fața celor de la LPS Buzău 2, după ce în finale au eliminat formația Victoria Tulcea, cu 4 la 1, iar în faza sferturilor de finală au învins SCM Gloria Buzău, cu 4 la 2. În finala mică, Victoria Tulcea a câștigat confruntarea cu Petrolul Ploiești, scor 3 la 1. Trofeul pentru „Cel mai bun jucător” i-a revenit lui Iannis Călărașu, component al formației LPS Buzău 2, în timp ce Mihai Fâșie, de la Petrolul Ploiești a primit premiul acordat „Cel mai tehnic jucător”. Lucian Buriu, de la Kinder Brăila a primit trofeul acordat celui mai bun portar.

Înaintea finalei celei mai mari categorii de vârstă, disputată între Victoria Tulcea și SCM Gloria Buzău, corul Happy Kids Junior, de la Palatul Copiiilor Buzău a intonat Imnul Național de Stat al României, moment apreciat atât de sportivi și antrenori, cât și de cei aproximativ 100 de spectatori aflați la marginea terenului. Toți participanții au primit medalii, diplome, trofee sau sacoșe cu dulciuri, în funcție de performanța sportivă, însă nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală. Pe lângă premiile oferite de organizatori, cei angrenați în competiție au primit datorită sprijinului oferit de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Buzău, alături de Consiliul Județean Buzău, materiale promoționale și informative cu scop turistic.

Delegația formației Zimbru Chișinău, alcătuită din sportivi, antrenori și părinți a vizitat înainte de competiție Palatul Comunal Buzău, acolo unde au fost întâmpinați chiar de primarul Constantin Toma. Cei mici au primit daruri din partea municipalității și s-au revanșat oferind edilului buzoian un tricou oficial de joc al celor de la Zimbru, inscripționat cu numele său și numărul 1. Un cadou similar a primit Constantin Toma și la festivitatea de premiere, organizată în ultima zi a turneului. Atunci, primarului buzoian i-a fost oferit un tricou oficial de joc al Republicii Moldova, inscripționat tot cu numele său și numărul 1.

În cadrul celei de-a șaptea ediții de iarnă a Trofeului „Buzăul Sportiv” – România 100, au fost angrenate 24 de echipe, din județ, din țară și Republica Moldova, care au totalizat un număr de aproximativ 300 de participanți. Întrecerea a fost organizată pe două categorii de vârstă și a fost găzduită de sala LPS Buzău, terenul Calcetto și terenul Galactic.Kinder Brăila și Victoria Tulcea.