Gloria pierde la Craiova și coboară pe locul 5, în Liga Florilor

Gloria Buzău a pierdut la Craiova, 18 la 23, partida contând pentru etapa a XV-a a Ligii Florilor

Gloria Buzău a trebuit să se recunoască învinsă, la finele partidei cu CSM Craiova.

Buzoiencele au început bine, ajutate și de intervențiile miraculoase ale portăriței Blazek. Austriaca a parat nu mai puțin de 8 șuturi, astfel că tabela arăta, în minutul 28, un neverosimil 6-6. Craiovencele au intrat, totuși în avantaj la pauză, 8 la 7.

Al doilea mitan a aparținut clar gazdelor. Cu Țicu în zi de grație, oltencele au părut echipa mai matură, reușind să profite de breșele din apărare ale Gloriei. Buzăul a respirat din ce în ce mai greu, pe fondul unei apărări naive pe alocuri și a unui atac lipsit de inspirație. Doar golurile lui Simion, pe alocuri sclipitoare, au ținut echipa oaspete în joc.

În cele din urmă, oltencele s-au desprins la 3 goluri, cu cinci minute înainte de final. Ovidiu Mihăilă a apelat chiar la atacul în șapte jucătoare, fără portar, însă fără efect.

În urma înfrângerii, Gloria coboară până pe locul al cincilea al Ligii Florilor, Etapa viitoare, la Buzău va veni Rapid București.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult