Echipa Gloria Vadu Pașii este noua lideră a Ligii a IV-a, după ce a reușit scorul etapei

de Stiri Buzau Media

Astăzi au avut loc meciurile din cadrul celei de-a treia etape a Ligii a IV-a. Optsprezece echipe s-au înfruntat pentru a deține supremeția clasamentului. Scorul etapei s-a înregistrat în partida Gloria Vadu Pașii – Diadema Gherăseni (9-0), prima echipă devenind astfel noul lider al Ligii a IV-a. Goluri multe s-au mai înscris în meciurile Recolta Blăjani – Locomotiva Buzău (1-8) și Fortius Partizanul Merei – Șoimii Siriu (8-0). În derby-ul etapei care s-a jucat la Limpeziș, echipa gazdă Voința a înregistrat o înfrângere categorică în fața campioanei en titre, Team Săgeata. După această etapă, prima poziție a clasamentului este deținută de Gloria Vadu Pașii cu 9 puncte, urmată de Unirea Stîlpu (7p). Codașele Ligii a IV-a sunt Phoenix Poșta Câlnău, Recolta Blăjani, Săhăteni Vintileanca și Diadema Gherăseni care au pierdut toate meciurile și au 0 puncte.