fbpx

Handbal Club Buzău, o nouă victorie prețioasă

Victorie extrem de prețioasă pentru Handbal Club Buzău, ieri,  pe teren propriu, în fața celor de la Poli Timișoara. Partida a contat pentru etapa a 5-a din Liga Națională de handbal masculin. În final, buzoienii s-au impus clar, scor 34-30 (19-11).

Jucătorii de la Handbal Club au controlat în permanență partida și s-au distanțat încă din start. Ei au condus cu 5-1, în minutul 11, 10-5, în minutul 17, 15-8, în minutul 24, iar la pauză au intrat cu un avantaj clar.

Partea a doua a meciului a arătat o formație oaspete mai ambițioasă, care a început să recupereze. Timișoara s-a apropiat pe tabelă în câteva rânduri, dar nu atât cât era nevoie să spere la puncte.

Buzoienii au avut 24-17, în minutul 40 și 29-23, în minutul 50, iar soarta celor trei puncte era pecetluită. La final diferența a fost de patru goluri, suficientă pentru un succes care mărește zestrea buzoienilor la 9 puncte. Aceasta a fost cea de-a treia victorie în acest campionat pentru echipa buzoiană și a doua consecutivă.

Handbal Club Buzău, locul 8 după această rundă, la egalitate cu Turda, va juca etapa viitoare în deplasare la CSM București, de asemenea la egalitate în clasament cu trupa buzoiană

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult