fbpx

Handbalistele de la SCM Gloria Buzău, eliminate din cupele europene

SCM Gloria Buzău a spus, din nou, adio cupelor europene, după ce a remizat, în Sala Sporturilor, cu Storhamar, 26 la 26. Handbalistele antrenate de Aurelian Roșca fuseseră învinse în meciul tur, în Norvegia, la 4 goluri diferență.

Buzoiencele au condus cu 2 la 0, dar au fost egalate repede la 2, pe fondul unor greșeli copilărești. Norvegiencele au știut să rămână în joc, s-au apărat bine și au taxat fiecare greșeală a gazdelor, grație unei tranziții rapide în atac și a jocului excelent pe extreme. În schimb, jucătoarele de la Gloria s-au cantonat într-un joc destul de previzibil, cu goluri marcate mai degrabă pe fondul reușitelor individuale. La pauză, buzoiencele conduceau totuși cu 3 goluri, iar speranța unei calificări era încă vie.

În a a doua repriză, handbalistele lui Aurelian Roșca au alternat momentele de grație cu cele mai puțin inspirate. Buzoiencele au irosit cu nonșalanță câteva situații cheie care le puteau propulsa către grupele europene. Punctul culminant a fost atins cu 3 minute înainte de final, atunci când jucătoarele Gloriei au înscris de patru ori consecutiv și conduceau cu 26 la 23. Precipitarea și miza meciului și-au spus însă cuvântul: 3 pase greșite pe 3 atacuri consecutive, iar norvegiencele nu au iertat. Partida s-a încheiat 26 la 26 și buzoiencele au fost eliminate, și în acest an din cupele europene, încă din primul meci.

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult