Handbalistele Gloriei Buzău au bifat încă o victorie în etapa a 3-a din Liga Florilor

Sursa foto: Arhivă/SCM Gloria Buzău

Echipa feminină de handbal antrenată de Ovidiu Mihăilă și Romeo Ilie a   înfruntat miercuri pe SCM Craiova, o formație care a pornit cu dreptul în noul sezon, obținând punctaj maxim după două etape. Oltencele au plecat cu mâna goală de la Buzău, după ce au suferit o înfrângere clară din partea Gloriei Buzău. Partida a fost controlată în totalitate de gazde, care au avut inițiativa încă de la începutul jocului. La pauză, buzoiencele au intrat cu un avans consistent de șase goluri, 13-7. Cea de-a doua repriză a fost una echilibrată, însă diferența de pe tabelă a fost imposibil de recuperat de către oltence. La fluierul final, scorul a arătat 23-18 pentru echipa buzoiană, înregistrând astfel a doua victorie de la debutul acestui sezon din Liga Florilor. După această reușită, Gloria Buzău urcă pe poziția a 4-a în clasament, cu 6 puncte, după Corona Brașov (9 puncte), Râmnicu Vâlcea (6 puncte) și CSM Bucuresti (6 puncte). În etapa a IV-a a Ligii Florilor, handbalistele noastre vor juca sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 12:30, în deplasare, cu Rapid București.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult