fbpx

Handbaliștii buzoieni, pe locul 7, cea mai bună clasare de la promovarea în Liga Naţională!

HANDBAL CLUB BUZĂU – CSM BUCUREŞTI: 30-26 (14-12)

Victorie mare obţinută de Handbal Club Buzău, ieri după-amiază, în Sala Dinamo din Capitală, în penultima etapă a campionatului, din ultimul turneu al Ligii Naţionale de handbal masculin.

După una dintre cele mai bune evoluţii din actualul sezon, handbaliştii buzoieni au reuşit să depăşească una dintre forțele campionatului, ocupanta locului 4, CSM Bucureşti. Inspirați în ofensivă, dar şi cu o defensivă cea funcţionat aproape perfect, buzoienii au pus imediat stăpânire pe joc, iar pauza meciului a confirmat dominația celor de la Handbal Club: scor 14-12!

Handbal Club Buzău a impus acelaşi ritm alert şi după pauză ajungând la o diferență greu de crezut de 7 goluri cu cinci minute înainte de final, 30-23. Finalul a aparținut însă echipei bucureștene, care a marcat de trei ori la rând. S-a terminat 30-26, iar Handbal Club Buzău va încheia pe locul 7 cel mai bun sezon de la promovarea în Liga Naţională!

HANDBAL CLUB BUZĂU – CSM REȘIȚA: 35-21 (15-10)

Sâmbătă, înaintea duelurilor de foc cu CSM Bucureşti şi Dobrogea Sud Constanţa, Handbal Club Buzău şi-a făcut încălzirea cu deja retrogradata CSM Reşiţa, în primul meci al ultimului turneu al Ligii Naţionale masculine din Sala Dinamo. După un relativ echilibru în prima parte, în care formaţia bănăţeană a încercat să opună o oarecare rezistenţă, echilibrul s-a rupt după pauză, când buzoienii au pus toate tunurile pe reduta Reşiţei, care s-a prăbuşit total: nu mai puţin de 20 de reuşite în aceste ultime 30 de minute, pentru o diferenţă uriaşă: 35-21!

Înaintea ultimei etape, de astăzi, puţine necunoscute au mai rămas de clarificat în liga băieţilor. CSM Făgăraş, CSM Reşiţa şi CSM Botoşani sunt cele trei echipe care au retrogradat direct (a patra este considerată Dunărea Călăraşi, retrasă din campionat în iarnă).

În acelaşi timp, la barajul pentru promovare / menţinere în Liga Naţională merg CSM Bacău şi CSU Suceava, urmând ca din liga secundă să li se alăture Universitatea Cluj şi CSU Piteşti.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult