Meciuri amicale pentru Metalul şi handbalistele SCM-ului

*Metalul Buzău – CSM Focşani, ora 15.00, pe terenul sintetic

Fotbaliştii Metalului dispută în această după-amiază un al doilea meci amical de la revenirea din cantonamentul de la Sărata Monteoru. Adversara elevilor lui Vali Stan este colega de eşalon CSM Focşani, echipă ce activează în Seria I şi pe care campioana o va întâlni, de la ora 15.00, pe terenul sintetic. Un alt joc amical a fost programat, tot pe sintetic, sâmbătă, de la ora 12.00, împotriva unei alte grupări din prima serie a Ligii a 3-a, Sporting Lieşti.

*SCM Gloria – HCM Slobozia, ora 17.00, la Sala Sporturilor

Într-o perioadă de două săptămâni în care a avut pauză în campionat, SCM Gloria îşi face încălzirea pentru meciul cu Danubius Galaţi, de sâmbătă, din optimile de finală ale Cupei României, cu un test împotriva unei alte prim divizionare. Staff-ul echipei buzoiene a perfectat în ultimul moment un meci amical cu HCM Slobozia, formaţie pe care elevele lui Romeo Ilie o vor întâlni în această după-amiază, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult