Metalul Buzău și CSM Rm. Sărat, în fruntea clasamentului

de Stiri Buzau Media

Ambele echipe buzoiene din Liga a 3-a de fotbal se mențin pe locuri de play-off în Seria a 2-a, după victoriile înaintea ultimei etape programată în acest an în sezonul regulat.

Sâmbătă, pe sinteticul din Crâng, Metalul Buzău a învins-o cu 1-0 pe Aerostar Bacău, una dintre principalele rivale. Cu un total de 29 de puncte, echipa buzoiană ocupă cel de-al treilea loc pe podium. Unicul gol al meciului a fost marcat de fundaşul central Alexandru Stănică, în minutul 31.

Vineri, în prologul etapei a 14-a, CSM Rm. Sărat a zdrobit-o cu 8-1 pe ultima clasată, Sportul Chiscani. Râmnicenii îşi menţin poziţia a 4-a, ultima de play-off, la două puncte în spatele Metalului.

Sâmbătă, 4 decembrie, în etapa a 15-a a sezonului regulat, ultima care se va mai disputa în acest an, ambele echipe buzoiene au meciuri grele în deplasare: Metalul, va juca la Ianca, cu Viitorul, iar CSM Rm. Sărat, la Bacău, cu Aerostar.