S-a stabilit programul turului 3 al Cupei României, ediția 2019-2020

de Stiri Buzau Media

Federația Română de Fotbal a stabilit că marţi, 27 august 2019, şi miercuri, 28 august 2019, cu începere de la ora 17:30, vor avea loc meciurile celui de-al treilea tur al fazei naţionale a Cupei României. În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 30 de câştigătoare ale fazei a doua, 13 echipe care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiei Liga 3, 11 echipe din actuala ediţie a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, urmând a se disputa un total de 27 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.

Miercuri, 28 august 2019, cu începere de la ora 17:30, va avea loc meciul celui de-al treilea tur al fazei naţionale a Cupei României. SCM Gloria Buzau si Metalul, se vor duela pentru accederea în faza următoare a competiției. Câştigătoarea meciului din faza a doua a competiţiei va fi stabilită prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică. Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Până în faza „16”-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare. Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc.