fbpx

SCM Gloria Buzău a pierdut handbaliste valoroase din cauza salariilor

Nicio handbalistă de la SCM Gloria Buzău nu are un salariu mai mare de 5.000 de euro lunar. Este răspunsul oficialilor echipei feminine de handbal la zvonurile potrivit cărora jucătoarele primesc salarii uriașe, cuprinse între 7.000 și 10.000 de euro.

Astfel de cifre amețitoare au fost vehiculate, atât în lumea handbalului, cât și în presa națională, având în vedere că SCM Gloria Buzău este finanțată de Primăria Buzău, din bani publici. Chiar și antrenorul echipei Handbal Club Zalău, Gheorghe Tadici a afirmat, ca o aluzie la remunerațiile de la Buzău, că liga feminină de handbal s-a transformat într-un campionat al primăriilor, oarecum inechitabil, pentru cluburile cu potență financiară modestă.

Ca drept la replică, șefii Gloriei Buzău au dezmințit zvonurile și au precizat că cel mai mare salariu de la handbal nu depășește 5.000 de euro lunar. Din acest motiv, clubul buzoian chiar a pierdut jucătoare care au preferat să meargă în altă parte, acolo unde sunt plătite mai bine. Potrivit oficialilor de la SCM Gloria Buzău, într-un clasament al bugetelor salariale, Gloria s-ar clasa undeva la mijlocul clasamentului.

Conform unor surse, cel mai mare salariu de la secția de handbal a Gloriei Buzău este de 4.400 de euro.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult