fbpx

SCM Gloria Buzău, pentru a doua oară consecutiv, în cupele europene!

Performanță de excepție reușită, ieri, de handbalistele de la SCM Gloria Buzău. Gloria va juca în cupele europene pentru al doilea an la rând! Handbalistele buzoiene au rezolvat problema calificării în Europa încă de la primul meci din cadrul ultimului turneu al Ligii Naționale.

SCM Gloria Buzău a trecut de Minaur Baia Mare, scor 26-25(la pauză 12-11) în Sala Polivalentă din București și a obținut cele trei puncte de care mai avea nevoie pentru a încheia pe locul 4, poziție din care va ataca următorul sezon al cupelor europene, în preliminariile EHF European League.

Partida de ieri n-a semănat deloc cu cea din tur, disputată chiar la Baia Mare şi pierdută la scor de echipa buzoiană. De data aceasta, meciul a fost mult mai echilibrat, cu cele două formații împărțindu-şi, pe rând, perioadele în care au avut avantaj. O cădere a Minaurului în debutul părții secunde a făcut ca, de la 13-13, în minutul 33, să se ajungă la 19-14 pentru Gloria, în minutul 38. Minaur a mai revenit la 21-21, în minutul 51, dar finalul a aparținut jucătoarelor lui Ovidiu Mihăilă! În urma unui campionat atipic, dar foarte disputat, cu numeroase rezultate surprinzătoare, buzoiencele nu mai pot pierde locul 4.

În ultimele două etape, SCM Gloria Buzău, care în prezent totalizează 53 de puncte, mai are de jucat cu Bistrița și Brăila, de asemenea la București. Indiferent de rezultatele pe care le vor înregistra, jucătoarele lui Ovidiu Mihăilă nu mai pot pierde poziția a 4-a râvnită de mai multe trupe foarte puternice, printre care Măgura Cisnădie și Dunărea Brăila.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult