Tehnicianul Gloriei Buzău, în negocieri pentru preluarea naționalei de handbal a României?

Antrenorul principal al echipei de handbal feminin a Gloriei Buzău, Ovidiu Mihăilă, ar putea fi desemnat selecționer al naționalei feminine de handbal a României. Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că selecţionerul României va fi ales dintre Bogdan Burcea (SCM Craiova), Ovidiu Mihăilă (Gloria Buzău) şi Horaţiu Paşca (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud).

Comisia tehnică a federaţiei nu l-a ales pe domnul Burcea. Sunt trei oameni propuşi de comisie pentru funcţia de selecţioner, Bogdan Burcea, Ovidiu Mihăilă şi Horaţiu Paşca. Joi vom avea Consiliul de Administraţie, până atunci vom vedea cine se înhamă la această treabă„, a afirmat Dedu.

Federaţia Română de Handbal a anunţat, la 6 ianuarie, rezilierea contractului antrenorului principal al naţionalei feminine a României, suedezul Tomas Ryde. Comisia Tehnică a FRH a nominalizat iniţial pentru această funcţie patru tehnicieni români: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

În urma refuzurilor primite de la trei dintre aceştia, comisia a propus alte două nume, Ovidiu Mihăilă şi Horaţiu Paşca, alături de cel al lui Bogdan Burcea. După negocieri, noul selecţioner va fi propus pentru validare în şedinţa Consiliului de Administraţie al FRH.

Tomas Ryde a preluat naţionala României în mai 2019 şi avea un contract valabil până la finalul JO 2020. Ryde era la al doilea său mandat la naţionala feminină, după ce a condus reprezentativa „tricoloră” la Campionatul Mondial din Danemarca 2015, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice – Rio 2016 (locul 9).

România a încheiat Campionatul Mondialul din Japonia pe locul al 12-lea, cu trei victorii, toate în prima fază a grupelor, şi cinci înfrângeri, două în primul tur şi trei în grupele principale. Aceasta este cea mai slabă clasare a României la o ediţie a Campionatului Mondial după 2011, când naţionala încheia pe locul 13.

Noul antrenor al echipei României va avea ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Coreea de Nord şi echipa gazdă. Primele două clasate la acest turneu îşi asigură participarea la Tokyo 2020.

Clubul din Crâng a semnat în vara anului trecut contractul cu Ovidiu Mihăilă, tehnicianul de 46 de ani, originar din Sighișoara, pe o perioadă de 11 luni. Fostul tehnician al echipei de handbal masculin Steaua București a ales să antreneze, pentru prima dată în cariera sa, o formație feminină.

Ovidiu Mihăilă care a pregătit și naționala de tineret a României, la masculin, calificându-se la Campionatul Mondial din 2015, are de pregătit la Buzău, alături de  antrenorul coordonator, profesor Radu Bogdan și antrenorul secund, Romeo Ilie, jucătoare cu nume, grație transferurilor perfectate de clubul din Crâng.

Sursă foto www.handbalvolei.ro

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult