Trei handbaliste de la SCM Gloria Buzău, convocate la națională la prima acţiune a reprezentativei din 2020

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Facebook/ Hand-ball
Sursa foto: Facebook/ Hand-ball

Noul selecţioner al naţionalei feminine de handbal a României, Bogdan Burcea, a convocat 20 de jucătoare la prima acţiune a reprezentativei din 2020, programată în perioada 19-22 ianuarie. Trei dintre ele sunt de la SCM Gloria Buzău.
Burcea a chemat patru jucătoare de la vicecampioana CSM Bucureşti, câte trei de la SCM Craiova, echipă pe care o antrenează în paralel, HC Zalău şi Gloria Buzău, două de la Gloria Bistriţa şi Dunărea Brăila, câte una de la campioana SCM Râmnicu Vâlcea, Minaur Baia Mare şi CSM Slatina, potrivit site-ului FRH.
Noul antrenor al echipei României are ca obiectiv calificarea la JO 2020, prin intermediul turneului preolimpic din Muntenegru (20-22 martie), la care mai participă Norvegia, Kazahstan (în locul Coreei de Nord) şi echipa gazdă. Primele două clasate la acest turneu îşi asigură participarea la Tokyo 2020.
Lotul convocat de Burcea: Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yulyia Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea), Raluca Kelemen (HC Zalău) – portari, Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa), Ana-Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău) – extreme stânga, Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Gabriela Perianu (CSM Bucureşti), Bianca Tiron (Dunărea Brăila) – interi stânga, Andreea Rotaru (SCM Gloria Buzău), Elena Dache (HC Dunărea Brăila), Ana-Maria Ţicu (SCM Craiova), Laura Pristăviţa (CS Gloria 2018 Bistriţa) – centri, Alina Ilie (SCM Gloria Buzău), Ana-Maria Savu (SCM Craiova), Patricia Vizitiu (SCM Craiova) – interi dreapta, Sonia Seraficeanu (HC Minaur Baia Mare), Alexandra Severin (HC Zalău) – extreme dreapta, Crina Pintea (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (CSM Slatina), Dana Abed Kader (HC Zalău) – pivoţi.