1,2 milioane de lei pentru unirea Buzăului cu Ținteștiul

de Stiri Buzau Media

Primăria municipiului Buzău a stabilit bugetul alocat pentru organizarea referendumului din luna septembrie pentru unirea oraşului cu comuna Ținteşti. Potrivit serviciului de specialitate a Primăriei, suma necesară este de 1.200.000 de lei. Din această sumă, 800.000 de lei vor fi folosiţi pentru cheltuieli de personal respectiv indemnizaţii şi protocol, iar 400.000 pentru materiale şi servicii. Atât Consililiul Local Municipal Buzău, cât și Consiliul Local Țintești au aprobat, miercui, 14 iulie,  organizarea referendumului de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești. Astfel, scrutinul pentru contopirea celor două localități va avea loc pe 26 septembrie.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, precizează că această unificare este necesară pentru că Buzăul nu mai are terenuri pe care să se dezvolte, iar comasarea cu Ținteștiul va face ca suprafața orașului să se dubleze aproape. În acest moment, comuna Țintești are 7.200 de hectare și puțin peste 4.000 de locuitori, iar Buzăul are în jur de 8.100 de hectare și 115.000 de locuitori. După unirea celor două localități, suprafața municipiului va ajunge la peste 15.000 de hectare, „aproape cât Ploieștiul și Brăila la un loc”.

Dacă municipiul Buzău ar prelua comuna Țintești, oamenii locului ar urma să beneficieze de o serie de avantaje, cum ar fi faptul că se vor putea racorda mai ușor la diverse utilități.