Buzoienii vor circula pe noul pod de la Vadu Pașii în maxim trei săptămâni

de Stiri Buzau Media

Buzoienii mai au de așteptat până la sfârșitul acestei luni pentru a putea circula pe noul pod de la Vadu Pașii.

Deși poate fi dat oricând în folosință, inaugurarea podului întârzie din cauza lucrărilor de asfaltare demarate de Primăria Vadu Pașii pe strada care face legătura între comună și podul peste râul Buzău. Firma care execută lucrările estimează că asfaltările se vor finaliza în maxim trei săptămâni.

Legătura rutieră între Buzău şi Vadu Paşii este întreruptă de aproape 16 ani, după ce podul vechi, realizat după planurile lui Anghel Saligny, a fost puternic avariat de viituri. De atunci, localnicii din Vadu Pașii, dar și din alte comune, sunt nevoiți să facă un ocol de 6-7 kilometri, prin Mărăcineni, pentru a ajunge în municipiul de reședință al județului.

Lucrările la noul pod au început în 2017 și ar fi trebuit să fie gata anul trecut. Din păcate, termenul de finalizare a lucrării a fost prelungit din cauza viiturilor puternice din primăvara anului 2019, care au „măturat” tone de fier beton și au deteriorat mai multe cofraje ale structurii de susținere a podului. Obiectivul este construit cu bani de la Ministerul Dezvoltării și Consiliul Judeţean Buzău, iar investiţia se ridică la peste 26 de milioane de lei.

După inaugurare, noul pod de la Vadu Pașii va funcționa în condiții de maximă siguranță și pe timp de noapte, grație unei instalații moderne de iluminat, care a fost achiziționată de Consiliul Judetean Buzău, cu 100 de mii de euro. Deși investiția în sistemul de iluminat nu era prevăzută inițial în proiect, acest lucru a fost necesar, atât pentru punerea în valoare a obiectivului, cât și pentru siguranța șoferilor.

 

Știri despre: ,