Compania de Apă – COMUNICAT DE PRESĂ privind proiectul „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”

Compania de Apă S.A. Buzău – Operatorul Regional al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din județul Buzău anunță persoanele fizice din aria de operare că a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ghidul specific pentru investiția Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente.”, investiție nerambursabilă finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin acest program se vor realiza gratuit lucrările de branșare și racordare, până la limita de proprietate privată, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare existente, aflate în administrarea Companiei de Apă S.A. Buzău. Următoarele categorii sunt eligibile în cadrul proiectului:

  • Media venitului net pe membru de familie să fie sub venitul minim brut pe țară (2550 lei)
  • Are domiciliul într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare aflat în operarea Companiei de Apă S.A. Buzău.
  • Imobilele și terenurile trebuie să fie libere de sarcini, să nu facă obiectul unor litigii sau vreunei revendicări.
  • Își realizează lucrările pe rețeaua interioară și se branșează/racordează la sistemele publice de alimentare cu apă și canalizare până la finalizarea proiectului.

Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile de mai sus sunt rugate să se adreseze în cel mai scurt timp Primăriei de care aparțin pentru luare în evidență și completarea acordului cu privire la participarea în cadrul Programului.

Perioada de depunere a proiectelor începe în data de 01.11.2022, fiind selectate pentru finanțare pe baza criteriului „primul venit – primul servit”. Proiectul se depune de către Compania de Apă S.A. Buzău, așadar este imperios necesar să vă înregistrați în lista Primăriei până la această dată. După 01.11.2022 nu o sa mai aveți posibilitatea să participați la program.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult