Constantin Toma – ANUNŢ PUBLIC | ACTUALIZARE INTEGRALĂ A PLANULUI URBANISTIC GENERAL AL MUN. BUZĂU INIŢIATOR – PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU

Primăria Municipiului Buzău a demarat procesul de actualizare și revizuire a Planului Urbanistic General (P.U.G.).

Având în vedere:

  • Ordinul nr. 2701/2010 al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului „pentru aprobarea metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism”;
  • C.L. nr. 66/2011 „pentru aprobarea Regulamentului Local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism”;
  • C.L. nr. 255/2019 „privind prelungirea termenului de valabilitate a P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr. 235/2009;

se face cunoscută publicului documentația urbanistică aferentă etapei elaborării propunerilor, ce vor fi supuse procesului de avizare, pentru noul Plan Urbanistic General.

În prezent, echipa de proiect a realizat versiunea preliminară a noului P.U.G., ce poate fi consultată la avizierul Primăriei situat la parterul blocului C1 (în vecinătatea Hotelului Coroana), și pe site-ul www.primariabuzau.ro > secţiunea Urbanism > Anunţuri publice privind documentaţii de urbanism, în perioada 16.11.2022 – 30.12.2022.

Se vor realiza 3 ședințe publice cu participarea echipei de proiectare, după cum urmează:

  • Prima dezbatere publică pentru etapa elaborării propunerilor, împreună cu reprezentanții instituțiilor din Municipiul Buzău, va avea loc luni, 21.11.2022, ora 11.00, în sala 13 din cadrul primăriei, prin intermediul căreia se vor face cunoscute: noile unități teritoriale de referință (U.T.R.) împreună cu reglementările și indicatorii urbanistici; noul concept cu privire la circulații (concept radial concentric); zonele istorice protejate existente și propuse.
  • Următoarele două ședințe publice (cu participarea urbaniștilor, arhitecților, specialiștilor în domeniu; respectiv cu participarea cetățenilor) se va anunța ulterior, pe parcursul perioadei de informare, data, ora, locul și programul prezentării / dezbaterilor.

Propunerile / observațiile vor fi transmise prin poştă (Primăria Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1) sau on-line (cristina.stoicescu@primariabuzau.ro), până la data de 15.12.2022.

Răspunsul la observaţiile transmise va fi afişat pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Buzău – www.primariabuzau.ro – în perioada: 16.12.2022 – 30.12.2022.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: