Constantin Toma – despre proiectul ,,Canalul Iazul Morilor”

de Stiri Buzau Media


Dragi buzoieni, Azi voi vorbi despre proiectul ,,Canalul Iazul Morilor”, care pus în valoare, chiar poate duce la o regenerare a Buzăului, atât din punct de vedere al îmbunătățirii calității mediului, a biodiversității, dar și economic.
Atestat documentar în 1525, când domnitorul Radu de la Afumați donează Episcopiei Buzăului 3 mori, Canalul Iazul Morilor a fost până la începutul secolului XX, un adevărat motor de dezvoltare pentru Buzău. Iazul Morilor se întinde pe 20,3 km, din care 14 km pe teritoriul Buzăului, iar diferența pe teritoriul comunei Vernești. Am aprobat deja în Consiliul Local Municipal, transferul gratuit de la Ministerul Agriculturii la Primărie, acesta fiind primul pas pentru a obține o Hotărâre de Guvern în acest sens, același lucru făcându-l și Consiliul Local al Comunei Vernești.
Proiectul pe care îl vom promova pentru a obține o finanțare prin PNRR se numește ,,Proiect integrat pentru reconstrucția ecologică a Canalului Iazul Morilor și al lacurilor pe care acesta le alimentează”. Toate lacurile din Buzău sunt alimentate din Iazul Morilor. Buzăul are nevoie de multe proiecte de investiții pentru a fi cât mai atractiv, dar și pentru a se dezvolta durabil, iar Canalul Iazul Morilor trebuie să-l punem în valoare la potențialul lui maxim!

Constantin Toma

Știri despre: