Constantin Toma: Ieri, 28 noiembrie 2022, am avut onoarea și bucuria să-l întâmpin pe Excelența Sa, Domnul Ambasador al Israelului, Reuven Azar.

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni, Ieri, 28 noiembrie 2022, am avut onoarea și bucuria să-l întâmpin pe Excelența Sa, Domnul Ambasador al Israelului, Reuven Azar. Vizita a avut loc în contextul proiectului pilot național de reutilizare a apelor uzate tratate și a apei de ploaie, peste 10 milioane de metri cubi, de la Stația de Epurare a Municipiului Buzău, pentru irigații în agricultură. Israelul este pe primul loc în lume, utilizând 70% din aceste ape pentru irigații.

Tehnologiile israeliene pentru reutilizarea apelor uzate tratate răspund obiectivelor Organizației Națiunilor Unite și Uniunii Europene, privind politicile de mediu, reprezentând în același timp o soluție eficientă pentru combaterea deficitului de apă și creșterea productivității agricole.

Am făcut apel către specialiștii israelieni, iar Domnul Ambasador a reacționat imediat prin această vizită la Primăria Buzău, fiind însoțit atât de specialiști israelieni în domeniu, dar și de Șeful Adjunct de Misiune, Amir Sagron și de Șefa Misiunii Economice a Israelului la București, Avigail Shtamler Paz. Vă mulțumesc Domnule Ambasador pentru întâlnirea deosebită și sprijinul promis!

Constantin Toma

Știri despre: