D.N.A. a clasat dosarul privind suspiciunea de fraudă în cazul reabilitării celor trei mari artere din Buzău

de Stiri Buzau Media

Proiectul cu fonduri europene ce vizează reabilitarea a trei mari artere din municipiul Buzău, bulevardele Unirii și Industriei, precum și strada Transilvaniei, poate continua fără probleme. Procurorii de la D.N.A. Ploiești, care au cercetat plângerea penală privind proiectul european pentru reabilitarea celor trei artere, au dispus clasarea cauzei, după ce au constatat că faptele reclamate nu există.

Sesizarea pentru care a fost deschis dosarul, mai întâi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, apoi la D.N.A. Ploiești, arăta că Primăria Buzău ar fi emis o autorizație de construire pentru modernizarea străzii Transilvaniei fără să fi obținut toate avizele necesare. Mai précis, Primăria nu ar fi obținut un aviz eliberat de Serviciul Poliției Rutiere Buzău. Pe baza acestei  autorizații considerate ilegale, administrația buzoiană a accesat, ulterior, fonduri europene în valoare de 88.000.000 lei.

Din ancheta D.N.A. a rezultat, însă, că Primăria Buzău a obținut, începând cu 2021, patru avize de la Poliția Rutieră, dintre care trei, pozitive și unul negativ. Cel referitor la strada Transilvaniei a fost eliberat în decembrie 2021 de Biroul Poliției Rutiere.

Ca urmare a acestor constatări, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, soluția fiind comunicată, joi după-amiază Primăriei Municipiului Buzău, dar și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Știri despre: ,