Informare cu privire la operarea curselor TRANS BUS pe teritoriul comunei Berca

Ionel Dobriță, primarul comunei Berca:
Vă prezint, pe scurt, detalii cu privire la operarea curselor TRANSBUS pe teritoriul comunei Berca:
Vineri, 11.11.2022 (data înmânării), a fost primită prin Poșta Română ,,Încheierea finală civilă în Dosar nr. 14441/200/2022″ prin care este comunicat faptul că instanța a admis cererea noastra privind aderarea comunei Berca la ADI Buzău-Mărăcineni.
Astăzi, au fost depuse documentele pentru informarea Instituției Prefectului și a Consiliului Județean cu privire la intenția de a institui atribuirii contractului de operare pe teritoriul UAT Berca.
Tot astăzi, au fost inaintate documentele la Consiliul Concurenței în vederea obținerii acordului acestuia.
După primirea avizului favorabil al Consiliului Concurenței, pentru a începe operarea autobuzelor Transbus pe teritoriul comunei Berca, mai este nevoie obligatoriu de urmatoarele:
1. Ședință AGA semnarea actului adițional la contractul nr. 1/2019 cu TransBus, aprobare emitere licențe, caiete de sarcini, grafice de circulație etc.(acestea sunt deja pregătite).
2. Consiliul Local Berca va aproba în zilele următoare în ședința extraordinară tarifele percepute de Transbus pe teritoriul comunei;
3. Consiliul Local Berca va emite urgent o hotărâre de Consiliu Local pentru cumpărarea unei acțiuni Trans Bus de la C.L. Buzău.
4. Consiliul Local Buzău, în baza HCL de cumpărare a UAT Berca, va emite un HCL de vânzare a unei acțiuni.
5. Vânzarea/cumpărarea propriu zisă a acelei acțiuni și modificarea la Registrul comerțului a structurii acționariatului operatorului Trans Bus.
Știu ca nu mai exista răbdare, dar fără aceste ultime etape nu putem merge mai departe.
Am așteptat 5 ani, mai putem aștepta câteva zile…nimeni nu poate ști exact câte zile mai durează ( 5-10-15 zile), cert este că, în curând, vom reuși!
Birocrația……
Prețul biletelor:
– Rătești, Joseni: 5 lei călătoria, 135 lei abonament lunar;
– Valea Nucului, Pleșcoi: 4 lei; 110 lei abonamentul lunar;
– Berca, Sătuc, Pleșești: 4.5 lei, 115 lei abonamentul lunar.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult