S-a semnat contractul de finanțare al unui proiect important pentru râmniceni!

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:Primăria Rm. Sărat
Sursa foto:Primăria Rm. Sărat

Primarul Sorin Cîrjan a semnat marți, împreună cu viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice un nou contract de finanțare care vizează municipiul Râmnicu Sărat. Mai exact, este vorba despre ,,Proiectul integrat privind construire locuințe colective sociale și modernizare străzi în municipiul Râmnicu Sărat”, în valoare de 4,8 milioane de Euro, accesat prin POR 2014 – 2020, pe axa 13.1 – “Îmbunătățirea calității vieții a populației din orașele mici și mijlocii din România”, care va oferi posibilitatea asfaltării a 21 străzi și construirea a 32 de locuințe pentru tineri. Proiectul a fost depus pe 30 august 2018 și până acum a parcurs 9 etape din cele 10 necesare trecerii lui de la faza de „concept de proiect”, până la cea de implementare.

,,Practic, suntem în momentul în care putem lansa procedurile de licitație în vederea atribuirii contractelor premergătoare și a celui de execuție lucrări, ceea ce, integrat, va dura, în mod obișnuit, în jur de 6-7 luni. Le mulțumesc tuturor celor implicați în elaborarea și susținerea acestui proiect, colegilor din primărie, consultanților și reprezentanților instituțiilor care gestionează programele cu finanțare europeană.

          P.S. 1 – Această este o informație care ar trebui să constituie un motiv de satisfacție pentru fiecare râmnicean, este parte a unui ADEVĂR care vorbește despre munca unei numeroase echipe și a nevoilor unei comunități de a se dezvolta continuu.

P.S. 2 – Acesta este ADEVĂRUL gol-goluț și el vorbește despre o stare de spirit care a cuprins o parte importantă a râmnicenilor. Este partea care contează, partea care construiește, care mobilizează și unește!”, a precizat primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.