Serviciul de Permise Buzău, în casă nouă

de Stiri Buzau Media

Anul viitor, Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău se va muta în casă nouă. Este vorba despre o clădire din cartierul Micro XIV, care aparține Consiliului Județean și în care a funcționat un centru de plasament. 

În ședința de ieri, Consiliul Județean a aprobat darea în folosință gratuită a acestei clădiri către Prefectura Buzău. Urmează ca spațiul să fie compartimentat și amenajat, iar apoi Guvernul să emită o hotărâre astfel încât Serviciul Permise să fie mutat în casă nouă.

În prezent, Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor își desfășoară activitatea într-o clădire improprie, pe Strada Chiristigii, ce aparține Ministerului Afacerilor Interne.