Trecerea Pădurii Crâng din proprietatea statului în proprietatea publică a municipiului Buzău, tot mai aproape de realizare

de Stiri Buzau Media

Consilierii locali au dezbătut în ședința de astăzi, proiectul de hotărâre pentru aprobarea cererii privind transmiterea suprafeței de fond forestier aferente Pădurii Crâng, din proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în proprietatea publică a municipiului Buzău. Potrivit proiectului de hotărâre, prin trecerea în proprietate publică a municipiului Buzău şi a pădurii Crâng (în suprafaţă de 9,57 ha), ”s-ar reîntregi un obiectiv al unităţii administrativ-teritoriale, astfel încât să se asigure pe deplin uzul său de interes local. Din această perspectivă, Consiliul Local ar avea posibilitatea de a iniţia un program viabil de punere în valoare a parcului şi Pădurii Crâng, inclusiv prin atragerea de fonduri europene.” Actul normativ a fost respins inițial, în ședința extraordinară din luna iunie, însă astăzi, consilierii PSD, cu sprijinul celor de la  PMP, au adoptat proiectul cu 12 voturi ,,pentru”, din totalul de 21 de de aleși locali prezenți.

           Consilierii PNL și ALDE s-au opus, iar liberalul Constantin Ionescu a menționat că înainte de a fi supus spre aprobare acest proiect ar fi fost necesară o consultare largă a buzoienilor. Pe de altă parte, el a adăugat că are rezerve în ceea ce privește abilitatea și capacitatea municipalității de a administra în mod corespunzător pădurea Crâng.

          Odată ce acest proiect a trecut, următoarea etapă pe care administrația locală o va urma va fi aceea de a solicita Direcţiei Silvice Buzău punerea la dispoziţie a documentelor necesare, pentru întocmirea dosarului preluării pădurii Crâng. Mai apoi, întreaga documentație va fi trimisă la Guvern, care ar urma să inițieze la rândul său, un  proiect de hotărâre pentru preluarea pădurii Crâng de către municipalitate.

Prima atestare a acestei păduri cu numele de „Crâng” datează de pe 23 octombrie 1568, când Alexandru II Mircea, voievod al Țării Românești a folosit denumirea de crângul târgului într-un act prin care reafirma proprietatea episcopiei Buzăului asupra acelui teren. Apoi, în 1571, același domnitor a trimis poruncă logofătului Radu, ispravnicul Buzăului, să interzică tăierile de tufe din crâng atât târgoveților, cât și clucerilor. O poruncă similară, dată de Constantin Vornicul căpitanului Caloian de la Buzău pe la 1706, a primit din partea târgoveților răspuns, aceștia cerând domnului Constantin Brâncoveanu să permită târgoveților să taie din tufe, deoarece în Braniște se ascundeau tâlhari; domnitorul a permis rărirea (nu defrișarea) crângului. Prima oară când locuitorii orașului au folosit pădurea ca loc de agrement a fost în 1828.

În 1863, legea secularizării averilor mănăstirești propusă de Alexandru Ioan Cuza a fost apoi adoptată de Parlamentul României. Astfel, pădurea Crâng, posesiune a eposcopiei, a fost naționalizată și trecută în administrația guvernului central, orașul păstrând în administrare porțiunea din pădure unde era amenajată grădina publică. Ulterior, însă, primul ministru Ion C. Brătianu a acceptat cererile consiliului local al Buzăului de a primi în proprietate întreaga pădure: ,,Bine, vă dau, dar v-o dau ca o podoabă a orașului și vă conjur să o păstrați, să o utilizați în acest scop și să fiți vrednici de sacrificiul ce face statul în folosul comunei”.