29 iunie: Sfinții Arhangheli Petru și Pavel. Tradiții și obiceiuri

de Stiri Buzau Media
sfintii-apostoli-petru-si-pavel

sfintii-apostoli-petru-si-pavelTradiția populară spune că Sfântul Petru este patronul ploii, grindinei și căldurii. În momentul în care el plesnește din bici, milioane de scântei se transformă în licurici, care, în căderea lor pe pământ au menirea să lumineze calea celor rătăciți prin păduri.

El este înfățișat ca un om harnic din  popor, având ca principale îndeletniciri lucratul pământului și pescuitul.

Dacă auzim tunete în cer, e semn că Sfântul fierbe grindina  timp de trei zile, pentru a o fărâmița, să nu provoace pagube mari în momentul când va ajunge pe pământ.

El este paznicul grădinii fericirii veșnice, căci el este cel ce deține cheile Raiului.

 Tradiția referitoare la moșii de vară, se referă la cei 9 bătrâni care colindând lumea în lung și în lat, săvârșesc minuni și fapte bune. În această zi gospodinele pregătesc bunătăți pe care le sfințesc în biserici și le impart săracilor, pentru sufletele celor dragi.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns