30 decembrie 1947: „Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”

de Stiri Buzau Media

ileana_of_romania_dressÎn 1947, domnița Ileana, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, locuia la Bran alături de familia sa: soțul ei, Anton de Habsburg, și cei șase copii ai lor. După câțiva ani petrecuți în Austria, ea revenise în țară în 1944 din cauza războiului și își petrecuse timpul conducând programe pentru ajutorarea soldaților și a comunității. Însă odată cu instaurarea regimului Groza, situația în țară a început să devină din ce în ce mai dificilă, astfel încât în vara lui 1947, domnița Ileana se gândea pentru prima dată la posibilitatea plecării din România. Nu știa că în doar câteva luni avea să fie oricum forțată să părăsească țara.

Crăciunul anului 1947 a fost ultimul cu adevărat fericit în familia principesei Ileana – și ultimul petrecut în România. Soțul ei, Anton, a revenit acasă după o absență de aproape un an de zile (reușise să plece în Austria, să vadă ce s-a întâmplat cu casa lor de la Sonnberg), așa că familia a petrecut împreună sărbătorile la reședința lor de la castelul Bran. Sărbătorile au fost liniștite, iar principesa s-a bucurat pentru fericirea nepotului ei, Regele Mihai, care era entuziasmat pentru logodna sa cu Ana de Bourbon-Parma.

Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!

Seara de 30 decembrie 1947. Principesa Ileana a petrecut câteva ore în vizită la o prietenă, la un ceai. La întoarcerea la Bran, îngrijitorul a întâmpinat-o la poartă și, alb la față și îngrozit, i-a spus: „Domniță! Domniță! Nu mai avem rege! Suntem pierduți!”. La radio tocmai se difuza mesajul de abdicare al Regelui Mihai.

În dimineața următoare, Ileana a plecat imediat spre București pentru a încerca să-l vadă pe Rege. S-a oprit la Sinaia, unde ofițerii de gardă i-au povestit: „Ne-au dezarmat cu forța azi-noapte. Cei din divizia Tudor Vladimirescu au preluat comanda. Am obținut permisiunea să facem această ultimă gardă, ca să întâmpinăm pe Majestatea sa pentru ultima dată. El încă se mai află în capitală. Să dea Domnul să nu i se întâmple nimic. De data asta vrem să îl salutăm cu cuvintele: «Să ne reveniți, Maiestate!» și apoi ne pot împușca!”.

Ileana s-a întâlnit cu Mihai la jumătatea drumului dinspre Bran spre București, la Câmpina. Regele i-a spus mătușei sale că i s-a zis că ea și sora ei, principesa Elisabeta, pot  rămâne în țară dacă doresc, ca simple cetățene: „Mi-a spus că după părerea lui ar trebui să încerc să rămân, dar că nu putea să mi-o ceară în mod direct pentru că nu voia să risc în continuare viața mea și a copiilor mei. Trebuia să cântăresc lucrurile și să hotărăsc eu singură.”

Oricât de mult și-ar fi dorit să rămână în România, odată ajunsă în București, principesa Ileana și-a dat seama că îi va fi imposibil să trăiască sub noul regim republican. Comuniștii au început imediat denigrarea monarhiei și a familiei regale, organizau manifestații populare de sărbătorire a proclamării republicii și, în plus, guvernul a decis imediat ca toate proprietățile principesei să fie confiscate.

Domniței i s-a dat voie să ia cu ea numai lucrurile personale ale familiei: haine, lenjerie de pat, tacâmuri de argint pentru opt persoane, dar nu și opere de artă, covoare sau bijuterii (cu excepția celor ce puteau fi dovedite ca fiind bijuterii de familie). Strângerea bagajelor s-a făcut sub controlul atent al partidului, care dorea să se asigure că familia regală nu părăsea țara cu niciun lucru de valoare.

Sursa foto: historia.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns