Absolvenții de liceu se pot înscrie până vineri pentru sesiunea a doua de BAC. Vezi calendarul examenului!

de Stiri Buzau Media
examen-bac

examen-bacAbsolvenţii de liceu care nu au promovat bacalaureatul se pot înscrie până vineri pentru a doua sesiune a examenului maturității.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, examenul va începe în 17 august cu probele orale şi de competenţă, iar din 24 august până în 28 august vor fi susţinute probele scrise. Astfel, în 17-18 august va avea loc atât evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, cât şi de comunicare orală în limba maternă, în 18-19 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în 20-21 august – evaluarea competenţelor digitale.

Din 24 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 25 august de limba şi literatura maternă, 26 august – proba obligatorie a profilului şi 28 august – proba la alegere a profilului şi specializării.

Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 1-2 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Media minimă de promovare pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat, este minimum 6.

La Buzău, promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului a fost 70, 64  la sută, procent mulțumitor pentru oficialii din Inspectoratul Școlar Județean.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns