Accident rutier – Trafic dirijat pe DN10, în localitatea Cislău

de Stiri Buzau Media

 

Trafic dirijat pe DN10, în localitatea Cislău, accident rutier. Din primele date ar fi implicate 2 autovehicule, 5 persoane ar necesita îngrijiri medicale.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între 2 autoturisme care se deplasau în aceeași direcție, Brașov către Buzău, la volanul cărora se aflau 2 șoferițe de 26 de ani, din București, respectiv 53 de ani, din Siriu.

În urma impactului una dintre mașini a fost proiectată într-un copac marginal.

Accidentul s-a soldat cu decesul unei femei de 51 de ani, din Pănătău, pasageră în mașina șoferiței din București.

De asemenea, în urma evenimentului rutier alte 4 persoane au fost rănite: doi copii în vârstă de 6 și 11 ani, din autoturismul șoferiței din București, respectiv a șoferiței din Siriu și a unei pasagere a acesteia, în vârstă de 47 de ani.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Alte două persoane au fost rănite în accident, fiind evaluate medical în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Este vorba de șoferița din București și o altă pasagera din mașina acesteia, o femeie de 63 de ani, de asemenea din București.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

 

 

Știri despre: