Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2, în zonele aglomerate din județul Buzău

de Stiri Buzau Media

În perioada 16-18 octombrie a.c., peste 500 de efective, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au continuat verificările în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.

De asemenea, au fost efectuate acţiuni specifice de control în trafic, în scopul prevenirii si combaterii oricăror abateri de la respectarea normelor legale, având în vedere și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2.

În acest context au fost verificate peste 200 de mijloace de transport dintre care 79 de mijloace de transport public.

Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 149 de societăți comerciale și 129 de obiective și locații de interes, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse,  fiind verificate peste 1600 de persoane.

În cadrul activităților de verificare și control au fost aplicate 340 de sancțiuni contravenționale dintre care 197 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind nerespectarea măsurilor de protecție individuală și alte 28 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în contextul pandemiei Covid-19.

De asemenea, poliţiştii au sancţionat şi abaterile din trafic unde au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării prevederilor legale a Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice şi 15 pentru abateri la alte acte normative.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a se proteja pe sine, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Astfel de acțiuni vor continua pe raza județului Buzău și în perioada următoare, forțele de ordine publică acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov2, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Știri despre: , ,