Acţiuni pentru respectarea legislaţiei privind regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase

de Stiri Buzau Media

În ziua 7 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au desfăşurat acţiuni de verificare a modului de respectare a O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului.

În urma verificării unui agent economic din municipiul Buzău, s-a constatat faptul că acesta nu depozita deșeurile periculoase separat și deţinea produse de protecţie a plantelor clasificate ca toxice şi foarte toxice, fără a deţine autorizaţie.

În urma controlului, poliţiştii au descoperit 50 kg de produse de protecţie a plantelor clasificate ca toxice şi foarte toxice şi 1793 kg de substanţe periculoase având termenul de valabilitate expirat.

Produsele au fost indisponibilizate și se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ”neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”, conform O.U.G. 195/2005 și ”trafic de produse sau substanţe toxice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.