Adrian Petre, omul – cheie al social democraților buzoieni

Social democrații buzoieni s-au întrunit joi pentru a lua decizia în privința propunerii pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al CJ Buzău. Cele mai multe voturi, mai mult de jumătate, 80 la număr, le-a obținut fostul arbitru de fotbal, proaspăt social-democratul Adrian Petre, omul de încredere al președintelui suspendat Cristinel Bâgiu. Propunerile ulterioare i-au vizat pe Ștefan David și Doru Muzgoci. PSD ia în calcul să propună două nume pentru cele două locuri de vicepreședinți ai CJ Buzău. Viitorul sau viitorii vicepreședinți vor fi votați în următoarea ședință de consiliu județean, unde PSD are majoritate, deci va fi un vot fără emoții. În mod normal, Consiliul Județean are un președinte și doi vicepreședinți.
Adrian Petre este acualul director al Centrului Județean de Cultură și Arte Buzău și președinte al Asociației Județene de Fotbal Buzău. Cu siguranță, PSD Buzău investește în tineri, fapt dovedit de cumulul de funcții deținute de acesta. Sau poate Cristinel Bâgiu îi bântuie în continuare pe foștii colegi din Consiliul Județean Buzău.