Ajutorul șefului de post de la Balta Albă, trimis în judecată pentru luare de mită. El este arestat preventiv

Ajutorul șefului de post de la Balta Albă, polițistul Petrică Dragoș Drăgan, arestat în urmă cu două săptămâni pentru luare de mită a fost trimis în judecată, joi, în stare de arest preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au finalizat cercetările şi au emis rechizitoriul cu care au sesizat Tribunalul Buzău, dispunând trimiterea în judecată agentului principal șef de poliție. Petrică Dragoș Drăgan este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată documentate cu ajutorul unor agenți sub acoperire ai Direcției Generale Anticorupție.
Conform unui comunicat al DGA în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în cursul lunilor iunie – iulie 2016, a pretins și a primit, în patru rânduri, suma totală de 700 lei, de la conducători auto depistați în situații de încălcare a normelor rutiere, pentru a nu dispune măsurile legale de sancționare. Totodată, s-a dispus disjungerea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, deoarece
cumpărătorul de influență este plecat din țară și nu a putut fi audiat. În toamna anului 2015, agentul de poliție a pretins de la o persoană suma de 900 de euro, din care a primit 500 de euro, în schimbul promisiunii de a-i facilita acesteia promovarea probei practice de obținere a permisului de conducere auto categoria B, în sensul de a interveni pe lângă examinatorii auto
din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Buzău. Disjungerea cauzei a fost dispusă Administrarea probatoriului în cauză a fost realizată de lucrătorii S.J.A. Buzău, sub coordonarea procurorului de caz, iar în cauză s-a colaborat cu Biroul de Operaținui Speciale Buzău și S.I.P.I. Buzău.