Anunț important pentru șomeri. ANOFM le pregătește programe de formare profesională

de Stiri Buzau Media

someriAproape 3.200 de şomeri vor participa în luna august la unul din cele 163 de programe de formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cei mai mulţi cursanţi fiind înscrişi în Olt, Buzău, Braşov, Iaşi şi Bihor.

La cele 163 de programe organizate de ANOFM, vor participa în total 3.181 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.

Programele vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt: Olt (179 persoane), Buzău (156), Braşov (155), Iaşi (150), Bihor (138).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională în perioada menţionată sunt: lucrător în comerţ (272 persoane), agent de securitate (225), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (217), inspector (referent) resurse umane (185), contabil (143), frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist (112), bucătar (110), operator calculator electronic şi reţele (109), comunicare în limba engleză (98) şi operator introducere, validare şi prelucrare date (93).

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns