Aplicația „Descoperă Buzăul”, lansată oficial, astăzi, la Târgul de Turism al României

Aplicația „Descoperă Buzăul” a fost lansată oficial, la nivel național, astăzi, în cadrul Târgului de Turism al României din Capitală. Platforma online va fi administrată de Consiliul Județean Buzău și este, practic, un ghid digital al județului.
Aplicația este destinată, atât buzoienilor, cât și turiștilor din toată țara, cărora le sunt oferite informații referitoare la cele mai atractive obiective turistice și evenimente din zonă, la servicii de cazare, restaurante, puncte și birouri de informații turistice.
Reprezentanții Consiliului Județean Buzău precizează că platforma „Descoperă Buzăul” va suferi îmbunătățiri periodic, în funcție de nevoile utilizatorilor.