Aproape 700 de pomi de Crăciun, confiscați de polițiștii buzoieni și predați reprezentanților silvici

de Stiri Buzau Media

La început de săptămână, polițiști de ordine publică, rutieră și investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în colaborare cu reprezentanții silvici au efectuat mai multe controale pe raza municipiilor Buzău și Rm. Sărat, privind legalitatea provenienţei, depozitării şi comercializării pomilor de Crăciun.

În cadrul activităților desfășurate au fost identificați șase administratori ai unor societăți comerciale care ofereau spre vânzare în piețele centrale din municipiile Buzău și Rm.Sărat, 106 pomi de Crăciun speciile molid și brad, fără  a deține documente legale de proveniență .

Extinzându-se verificările la sediile societăților comerciale, polițiștii au identificat 572 pomi de Crăciun din aceleași specii, deținuți fără documente  legale de proveniență.

De asemenea s-a constatat faptul că nici o societate comercială verificată nu deținea acord Gardă Forestieră pentru distribuirea formularelor cu regim special, (respectiv registrul de evidență intrări – ieșiri materiale lemnoase și avize de însoțire a materialelor lemnoase).

Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 17.000 lei conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, fiind dispusă și măsura complementară de confiscare a celor 678 pomi de Crăciun, ce au fost predați reprezentanților silvici.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns