fbpx

Au furat blugi de 100.000 de euro, de la o firmă din Buzău!

Au furat blugi de firmă de 100.000 de euro, de la o firmă de confecții din Buzău, pe parcursul a numai două nopți. Este lovitura de proporții dată de trei prahoveni cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani.

Spargerile au avut loc în nopțile de 30 septembrie spre 1 octombrie 2021 şi 16 spre 17 februarie, anul acesta. De fiecare dată, indivizii au forțat o fereastră a firmei de confecții și au furat blugi de marcă: în total 570 de perechi.

Săptămâna trecută, pe 14 aprilie, polițiștii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, însoțiți de mascați au descins la cinci imobile deținute de prahoveni. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe medii de stocare și un autoturism a cărei proveniență nu a putut fi dovedită cu documente legale. Autoturismul a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor şi clarificării situaţiei juridice a acestuia. Prejudiciul a fost estimat de anchetatori la 100.000 de euro.

Vineri, 15 aprilie, procurorii au emis mandate de atestare preventivă pentru cei trei prahoveni, pentru 30 de zile.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult