Avocatul Poporului vine la Buzău. Vezi când acordă audiențe buzoienilor!

de Stiri Buzau Media

imageResizeCetăţenii din judeţul Buzău care vor să se adreseze reprezentantului instituţiei Avocatului Poporului – Biroul teritorial Ploieşti au ocazia să o facă în cursul zilei de joi, pe 10 decembrie Audienţele se vor acorda între orele 10 şi 14, la sediul Prefecturii Buzău.   Orice persoană care se simte nedreptăţită de faptele unui funcţionar public din autorităţile centrale ori locale se poate adresa Avocatului Poporului. Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru.

Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audienţă. Persoanele care solicită audienţă trebuie să prezinte şi documente referitoare la problema sesizată. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu), drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere se anexează actele doveditoare (în copie).

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns