Bărbat din Balta Albă reținut pentru 24 de ore

de Stiri Buzau Media

La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localității Balta Albă, la o persoană bănuită de de furt calificat.

Fapta a fost sesizată poliției în data de 06 ianuarie a.c., de către o femeie în vârstă de 70 de ani care avea grijă de locuință, proprietara fiind plecată.

Din verificări s-a stabilit faptul că bănuitul, un bărbat în vârstă de 43 de ani, în perioada 24 decembrie 2020 – 06 ianuarie 2021 ar fi pătruns într-o locuință din localitatea de domiciliu prin forțarea sistemului de  inchidere și ar fi sustras mai multe bunuri.

Persoana vătămată a aproximat prejudiciul la 7000 de lei.

În urma percheziţiilor efectuate, polițiștii au ridicat toate bunurile sustrase în vederea restituirii persoanei vătămate.

Față de bănuit a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi prezentat parchetului, cu propunere de arestare preventivă.

Știri despre: , , ,