“Bobocei” specialişti în siguranţă rutieră – Ofiţerii de la Biroul Siguranţă Şcolară în dialog cu preşcolarii

de Stiri Buzau Media

 

Educația rutieră de la vârste fragede este o componentă a unui proiect pe termen lung, care ajută Buzăul să devină un județ sigur din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii lui și pentru cei care îl tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație.

Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară urmăresc permanent îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere de către elevi – școlari și preșcolari, participanți la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.

Indiferent de vârstă, din punct de vedere social, economic, cultural, al nivelului de educație, accesului la tehnologie și mass-media al participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate.

Astfel, prin jocuri tematice şi discuții purtate cu cei 16 preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit “Boboceii”,  polițiștii au urmărit modelarea factorului uman, pentru responsabilizarea sa, în calitate de utilizator al drumului, indiferent de categoria de participant la trafic din care face parte(pieton, biciclist), creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea victimizării copiilor prin posibila implicare în accidente rutiere.